Trei boluri mici în rând, cu porții crescătoare de căpșuni: reintroducerea FODMAP, câte o grupă pe rând
Patologie intestinală · Dieta Low FODMAP · Articolul 2 din 3

După câteva săptămâni de eliminare, simptomele s-au liniștit. Tentația, pe care o aud des, este să rămâneți acolo: „mă simt bine, de ce să stric?”. Reintroducerea este însă etapa în care dieta Low FODMAP își face treaba de diagnostic: arată care dintre subgrupe și în ce cantitate vă dau simptome, iar tot restul revine în farfurie. În acest articol explic de ce este obligatorie, cum este construit un test, ce înseamnă o reacție și ce arată datele despre ce se tolerează, de obicei, în practică.

Raluca Ranga, dietetician autorizat · cod parafă CDR 100398 · Actualizat: octombrie 2026 · Timp de citire: aproximativ 11 minute
Ideea de reținut

În reintroducere se testează o singură subgrupă FODMAP odată, câteva zile la rând, în cantități crescătoare, cu pauză între teste și cu dieta de bază neschimbată. Rezultatul este un prag, cât anume tolerați, mult mai util decât un simplu „am voie” sau „nu am voie”. Cei mai mulți oameni tolerează mai mult decât se așteaptă.

1. De ce reintroducerea nu se sare

Eliminarea răspunde la o singură întrebare: contează FODMAP-urile? Nu spune care dintre ele. Cei mai mulți oameni reacționează doar la unele subgrupe, iar testele arată care sunt cele care vă privesc pe Dumneavoastră.[1][2][3][4][5] Reintroducerea are trei roluri:

Diagnostic

Identifică subgrupele care declanșează simptome și cantitatea de la care apar.

Alimentație

Tot ce se dovedește tolerat revine în farfurie, iar dieta devine mai variată, mai ușor de ținut în familie și în oraș.

Microbiom

Fructanii și GOS (galacto-oligozaharidele) hrănesc bacteriile benefice din colon. Readuși în alimentație, în cantitatea tolerată, le susțin din nou.

2. Ce se testează: șase subgrupe, iar fructanii pe surse

Subgrupele testate sunt șase: fructoza (în exces față de glucoză), lactoza, sorbitolul, manitolul, fructanii și GOS.[6][7][4] Două detalii separă o reintroducere corectă de una grăbită:

  • Sorbitolul și manitolul se testează separat. Sunt amândoi polioli, dar se găsesc în alimente diferite, iar o persoană poate reacționa la unul și nu la celălalt.[6][7][4]
  • Fructanii se testează pe surse. Fructanii din cereale, din ceapă, din usturoi și din alte legume și fructe se comportă diferit de la om la om: cineva poate tolera pâinea și reacționa la usturoi.[6][7][4] La final se pot adăuga teste de combinație, pentru alimentele care conțin două tipuri de FODMAP.

De aceea, harta unei reintroduceri are mai multe rânduri decât cele șase subgrupe. Alimentele-test și cantitățile se aleg individual, din datele Monash actualizate, și lipsesc intenționat din acest articol: aceeași schemă aplicată fără ajustare poate duce la concluzii greșite.

3. Cum este construit un test

Structura folosită de Monash University este aceeași pentru fiecare subgrupă:[8][4]

1

Un singur aliment-test, care conține în principal subgrupa testată, astfel încât o reacție să poată fi atribuită ei.

2

Trei zile, cu porții crescătoare. Dacă apar simptome clare, testul se oprește la porția respectivă.

3

Două-trei zile de pauză pe dieta de bază, sau până se liniștesc simptomele, înainte de testul următor, ca reacțiile să nu se suprapună.

4

Dieta de bază rămâne săracă în FODMAP pe toată durata testelor, chiar și pentru subgrupele deja tolerate, care revin liber abia în personalizare. Numai așa un simptom poate fi atribuit cu siguranță testului în curs.

Simptomele date de FODMAP apar, de obicei, după câteva ore, uneori mai târziu. Un disconfort în primele minute după masă ține mai degrabă de reflexul normal al intestinului, declanșat de orice masă. Iar la unele subgrupe, reacția devine clară abia în a doua sau a treia zi de test.[9][10][3] De aceea, vă rog să notați în jurnal ziua, ora mesei și ora la care apar simptomele.

4. În ce ordine

Testele pot fi făcute în orice ordine.[11][1] În practică, ordinea se alege după alimentația și preferințele fiecăruia: de obicei încep cu subgrupele din alimentele care vă lipsesc cel mai mult în viața de zi cu zi și las la urmă ce bănuim, din istoric, că dă simptome mai puternice.

5. Ce înseamnă o reacție și ce nu înseamnă

Ce înseamnă

  • că subgrupa testată contribuie la simptome de la o anumită cantitate;
  • că porțiile de sub acel prag sunt, cel mai probabil, tolerate;
  • că pragul merită retestat mai târziu, pentru că se poate schimba.

Ce nu înseamnă

  • că alimentul trebuie scos definitiv;
  • că toate alimentele din acea subgrupă dau aceeași reacție, în orice cantitate;
  • că testele rămase nu se mai fac.

Toleranța depinde de doză: între „deloc” și „cât vreau” există de multe ori o cantitate fără simptome sau cu simptome ușoare, acceptabile.[1][12] Un simptom ușor, trecător, nu este un eșec al testului. Scopul este o alimentație cât mai largă cu simptome pe care le puteți gestiona, nu zero simptome cu orice preț.

6. Ce se tolerează, de obicei, în practică

Două tipuri de studii ne dau o idee, iar în privința fructanilor concluziile lor seamănă.

Studiile din practica reală, cu alimente obișnuite: într-un serviciu specializat de dietetică din Londra și într-o evaluare cu peste 2.000 de utilizatori ai unei aplicații mobile, majoritatea testelor au fost tolerate. Chiar și pentru alimentele care dau cel mai des simptome (pâinea de grâu, ceapa, usturoiul, laptele), între 57% și 74% dintre teste au trecut, în funcție de aliment și de studiu.[13][4]

Ce se repetă de la un studiu la altul

Fructanii, din grâu, ceapă și usturoi, sunt peste tot printre cei mai frecvenți declanșatori.[3][4][5] Laptele a dat simptome în aproximativ 4 din 10 teste, în ambele studii cu alimente reale.[13][4]

Ce diferă

Pentru celelalte subgrupe, rezultatele variază în funcție de metodă. Într-un studiu orb, în care pacienții nu știau ce pulbere primesc, manitolul a declanșat simptome aproape la fel de des ca fructanii.[3]

Concluzia practică: nu putem ghici dinainte ce vă va deranja pe Dumneavoastră. De aceea testăm.

7. Când rezultatul unui test e neclar

Simptomele din sindromul de intestin iritabil (IBS) vin și din afara farfuriei: stresul, lipsa somnului, o altă boală sau, la multe femei, zilele din jurul menstruației le pot agrava, indiferent de ce mâncați.[13][14][15] Un test făcut într-o astfel de perioadă poate „acuza” un aliment nevinovat. În practica mea, în situațiile de mai jos amân testul sau, dacă a început deja, notăm contextul și îl repetăm la nevoie:

  • perioade de stres neobișnuit sau cu somn puțin;
  • zile de boală, cu febră sau cu o infecție digestivă;
  • călătorii, mese în oraș sau evenimente la care nu controlați ce mâncați;
  • zilele în care simptomele sunt deja mai intense, fără legătură cu testul (de exemplu, la unele femei, în jurul menstruației).

Și așteptarea contează. În studiile în care nici pacientul, nici cercetătorul nu știu ce conține proba, o parte dintre oameni au simptome și la placebo.[3][16] De aceea, un singur test neclar rămâne doar un semn de întrebare: îl repetăm, după pauză, în condiții mai liniștite.

8. Cât durează

Reintroducerea durează de obicei în jur de 6-8 săptămâni. Poate dura mai mult, pentru că fructanii se testează pe surse separate, unele teste se repetă, iar la final pot urma testele de combinație.[8][17] Nu este o cursă: un test corect valorează mai mult decât trei teste grăbite.

9. Unde se greșește cel mai des

Dieta pare simplă pe hârtie. În practică este ușor de aplicat greșit, mai ales etapa de reintroducere. Într-un studiu canadian pe 80 de pacienți, reintroducerea a fost făcută corect de 70% dintre cei îndrumați de un dietetician și de 39% dintre cei care au urmat dieta fără dietetician. Într-un studiu calitativ din Marea Britanie, pacienții care primiseră doar o listă de alimente au descris-o drept de încredere, dar prea simplă pentru viața reală. Într-o urmărire din Australia, în care doar aproximativ un sfert dintre pacienți parcurseseră reintroducerea cu un dietetician, 12% încă țineau varianta strictă după o medie de 7 ani.[18][19][20] Studiile sunt mici și observaționale, dar merg în aceeași direcție. Greșelile pe care le întâlnesc frecvent:

  • Reintroducerea este amânată la nesfârșit. Persoana se simte bine pe eliminare și rămâne acolo luni sau ani, cu o alimentație tot mai îngustă.
  • Se testează mai multe lucruri deodată, de exemplu o pizza sau o masă în oraș, iar reacția devine imposibil de atribuit.
  • Un test pozitiv devine interdicție pe viață, fără căutarea pragului și fără retestare.
  • Se folosesc alimente-test cu mai multe FODMAP-uri sau porții luate din liste depășite.
  • Pauza dintre teste lipsește, iar simptomele unui test se suprapun peste următorul.
Reintroducerea, cu un dietetician instruit de Monash

Aici se văd cel mai bine diferențele de pregătire: alegerea alimentelor-test din datele actualizate, citirea jurnalului, decizia de a repeta sau de a merge mai departe. Ghidurile de gastroenterologie recomandă ca dieta să fie condusă de un dietetician instruit, iar ghidul american precizează că acest lucru este valabil pentru toate cele trei etape.[21][22][23][24] Monash University are un director public al dieteticienilor care i-au absolvit cursul. Căutați după oraș, ales din lista de sugestii, sau cu „Use current location” (iconul de localizare de lângă câmpul de căutare); căutarea după numele țării („Romania”) nu afișează, deocamdată, rezultate.[25] Pașii, pe larg, sunt în articolul 1.

Ați terminat eliminarea și nu știți cum să începeți testele?

Lucrez cu persoane cu IBS diagnosticat, în completarea tratamentului stabilit de medic: plan de reintroducere construit pe alimentația Dumneavoastră, alimente-test alese din datele Monash actualizate, fișă de test pentru fiecare subgrupă și interpretarea rezultatelor împreună.

Programați o consultație Citiți articolul 3: Personalizarea

Surse

  1. Tuck C., Barrett J. Re-challenging FODMAPs: the low FODMAP diet phase two. J Gastroenterol Hepatol, 2017. doi.org/10.1111/jgh.13687
  2. Whelan K. et al. The low FODMAP diet in the management of irritable bowel syndrome: an evidence-based review of FODMAP restriction, reintroduction and personalisation in clinical practice. J Hum Nutr Diet, 2018. doi.org/10.1111/jhn.12530
  3. Van den Houte K. et al. Efficacy and Findings of a Blinded Randomized Reintroduction Phase for the Low FODMAP Diet in Irritable Bowel Syndrome. Gastroenterology, 2024. doi.org/10.1053/j.gastro.2024.02.008
  4. Dimidi E. et al. Gut Symptoms during FODMAP Restriction and Symptom Response to Food Challenges during FODMAP Reintroduction: A Real-World Evaluation in 21,462 Participants Using a Mobile Application. Nutrients, 2023. doi.org/10.3390/nu15122683
  5. Eswaran S. et al. All FODMAPs Aren’t Created Equal: Results of a Randomized Reintroduction Trial in Patients With Irritable Bowel Syndrome. Clin Gastroenterol Hepatol, 2025. doi.org/10.1016/j.cgh.2024.03.047
  6. Collins L., Rhys-Jones D. Fructans and FODMAP reintroduction. Monash FODMAP, 2020. www.monashfodmap.com/blog/fructans-fodmap-reintroduction
  7. Barrett J., Collins L. What are polyols? Monash FODMAP, 2016. www.monashfodmap.com/blog/what-are-polyols
  8. Varney J. Practical tips for Step 2: FODMAP Reintroduction. Monash FODMAP, 2020. www.monashfodmap.com/blog/practical-tips-fodmap-reintroduction
  9. Valentine C. How and Why FODMAPs Trigger IBS Symptoms. Monash FODMAP, 2026. www.monashfodmap.com/blog/how-and-why-fodmaps-trigger-ibs-symptoms
  10. Major G. et al. Colon Hypersensitivity to Distension, Rather Than Excessive Gas Production, Produces Carbohydrate-Related Symptoms in Individuals With Irritable Bowel Syndrome. Gastroenterology, 2017. doi.org/10.1053/j.gastro.2016.09.062
  11. Lee J. FODMAP Reintroduction Order: Which to Challenge First? Monash FODMAP, 2025. www.monashfodmap.com/blog/order-of-fodmap-reintroduction
  12. Sultan N. et al. How to Implement the 3-Phase FODMAP Diet Into Gastroenterological Practice. J Neurogastroenterol Motil, 2022. doi.org/10.5056/jnm22035
  13. Foulkes R. et al. A service evaluation of FODMAP restriction, FODMAP reintroduction and long-term follow-up in the dietary management of irritable bowel syndrome. J Hum Nutr Diet, 2025 (online 2024). doi.org/10.1111/jhn.13393
  14. Bharadwaj S. et al. Symptomatology of irritable bowel syndrome and inflammatory bowel disease during the menstrual cycle. Gastroenterol Rep, 2015. doi.org/10.1093/gastro/gov010
  15. Rhys-Jones D. Reintroduction using the diary function. Monash FODMAP, 2020. www.monashfodmap.com/blog/reintroduction-using-diary-function
  16. Skodje G.I. et al. Fructan, Rather Than Gluten, Induces Symptoms in Patients With Self-Reported Non-Celiac Gluten Sensitivity. Gastroenterology, 2018. doi.org/10.1053/j.gastro.2017.10.040
  17. Pelletier K. et al. Fermentable Oligosaccharides, Disaccharides, Monosaccharides, and Polyols Reintroduction in Clinical Practice: Surveying the Gaps and Opportunities. Gastro Hep Advances, 2026. doi.org/10.1016/j.gastha.2026.100908
  18. Tuck C.J. et al. Implementation of the low FODMAP diet in functional gastrointestinal symptoms: A real-world experience. Neurogastroenterol Motil, 2020 (online 2019). doi.org/10.1111/nmo.13730
  19. Trott N. et al. How Patients with IBS Use Low FODMAP Dietary Information Provided by General Practitioners and Gastroenterologists: A Qualitative Study. Nutrients, 2019. doi.org/10.3390/nu11061313
  20. Silva H. et al. Dietary Intake, Symptom Control and Quality of Life After Dietitian-Delivered Education on a FODMAP Diet for Irritable Bowel Syndrome: A 7-Year Follow Up. Neurogastroenterol Motil, 2025. doi.org/10.1111/nmo.70116
  21. Lacy B.E. et al. ACG Clinical Guideline: Management of Irritable Bowel Syndrome. Am J Gastroenterol, 2021. doi.org/10.14309/ajg.0000000000001036
  22. Vasant D.H. et al. British Society of Gastroenterology guidelines on the management of irritable bowel syndrome. Gut, 2021. doi.org/10.1136/gutjnl-2021-324598
  23. Chey W.D. et al. AGA Clinical Practice Update on the Role of Diet in Irritable Bowel Syndrome: Expert Review. Gastroenterology, 2022. doi.org/10.1053/j.gastro.2021.12.248
  24. Rej A. et al. Diet and irritable bowel syndrome: an update from a UK consensus meeting. BMC Med, 2022. doi.org/10.1186/s12916-022-02496-w
  25. Monash University. FODMAP Dietitians Directory (pagină consultată la 20.10.2026). www.monashfodmap.com/online-training/fodmap-dietitians-directory
Raluca Ranga - dietetician autorizat, cod parafă CDR 100398 · GastroNutriție, nutriție clinică digestivă.
Material informativ. Nu înlocuiește consultul medical, tratamentul prescris sau planul nutrițional personalizat. Reintroducerea se face după o etapă de eliminare cu ameliorare clară și, ideal, cu îndrumarea unui dietetician instruit în dieta Low FODMAP.

Raluca Ranga – Dietetician autorizat (persoană fizică independentă) · CIF 52344473
Cluj-Napoca, str. Nicolae Tonitza nr. 26, jud. Cluj · Telefon: 0720 041 523 · E-mail: raluca@gastronutritie.com · Contact

Plăți online securizate prin NETOPIA Payments – plăți online cu cardul Visa și Mastercard
Soluționarea alternativă a litigiilor ANPC – Soluționarea Alternativă a Litigiilor (SAL) – reclamatiisal.anpc.ro
0