Puține tratamente au trecut prin atâtea răsturnări de imagine ca terapia hormonală de menopauză: prescrisă pe scară largă până în 2002, aproape abandonată după primele rezultate ale studiului american WHI, reabilitată treptat de reanalizele din anii următori și, în noiembrie 2025, eliberată de agenția americană a medicamentului de avertismentele încadrate privind inima, sânul și demența. În tot acest timp, femeile au primit mesaje contradictorii, și le aud și astăzi, la prima consultație. Mai jos pun în ordine ce este tratamentul, ce beneficii și ce riscuri are, în cifre absolute, de ce contează calea de administrare și, partea care mă privește direct, ce se schimbă și ce rămâne la fel în farfurie atunci când urmați terapia hormonală. Decizia de a o începe, forma și durata aparțin medicului ginecolog sau endocrinolog.
- Ce este terapia hormonală de menopauză și cine o decide
- Beneficiile, în cifre
- Riscurile, în cifre absolute
- Calea de administrare contează: pe gură sau prin piele
- Când se începe, cât durează și ce s-a schimbat în 2025
- Contraindicații și alternative
- Terapia hormonală și greutatea
- Ce se schimbă și ce rămâne la fel în farfurie
- Idei răspândite și ce arată datele
- Ce rămâne la Dumneavoastră și la dietetician
Terapia hormonală este cel mai eficient tratament pentru bufeuri și previne pierderea osoasă; începută sub 60 de ani sau în primii 10 ani de la menopauză, la femei fără contraindicații, are un raport beneficiu-risc favorabil, cu riscuri absolute rare. Greutatea rămâne, în studii, aceeași cu sau fără tratament; alimentația și tratamentul lucrează pe căi diferite, așa că fiecare își păstrează locul. Sub tratament, proteinele, calciul și vitamina D rămân la fel de necesare; atenție în plus merită trigliceridele la estrogenul oral, alcoolul, grapefruitul, sunătoarea și tiroida.
Acest articol nu recomandă și nu descurajează terapia hormonală. Indicația, alegerea preparatului, a căii de administrare, a dozei și a duratei aparțin medicului ginecolog sau endocrinolog, după istoricul personal și familial, analize și preferințele Dumneavoastră. Despre perimenopauză am scris în articolul 1, iar despre alimentația în tranziție, cu un model de plan calculat, în articolul 2.
1. Ce este terapia hormonală de menopauză și cine o decide
Terapia hormonală de menopauză (numită și terapie de substituție hormonală) înlocuiește o parte din estrogenii pe care ovarele nu îi mai produc. Dacă aveți uter, estrogenul se dă împreună cu un progestativ, care protejează mucoasa uterină; fără uter, estrogenul se dă singur. Estrogenul se poate lua pe gură (comprimate) sau prin piele (plasturi, geluri, spray), iar progestativul pe gură sau printr-un dispozitiv intrauterin. Separat există tratamentul local, vaginal, în doză mică, pentru simptomele genito-urinare.[1]
Ghidurile în vigoare sunt poziția din 2022 a societății americane de menopauză (cea mai recentă privind terapia hormonală) și ghidul britanic NICE, actualizat în 2024 și revizuit în aprilie 2026, care recomandă oferirea terapiei hormonale femeilor cu simptome vasomotorii, cu reevaluare la 3 luni și apoi anual.[1][2] Decizia o luați împreună cu medicul, după o discuție despre beneficii și riscuri în cifre, dincolo de etichete.
2. Beneficiile, în cifre
Bufeurile și transpirațiile nocturne
Într-o meta-analiză Cochrane a 24 de studii randomizate, cu 3329 de femei, terapia hormonală orală a redus frecvența bufeurilor cu aproximativ 75% față de placebo și a scăzut semnificativ severitatea lor. Merită știut și că, în aceleași studii, femeile pe placebo au raportat o scădere de 58% față de momentul inițial: efectul așteptării este mare, tocmai de aceea contează comparația cu placebo.[3]
Osul
În studiul WHI, estrogenul cu progestativ a redus fracturile de șold cu 34% și toate fracturile osteoporotice cu 24%: 8,6% dintre femeile tratate au avut o fractură, față de 11,1% sub placebo, iar densitatea osoasă la șold a crescut cu 3,7% în 3 ani. Protecția durează cât tratamentul: după oprire, markerii osoși revin în câteva luni, iar densitatea în 1-2 ani.[4][1]
Diabetul de tip 2
Femeile pe estrogen cu progestativ din WHI au avut cu 21% mai puține cazuri noi de diabet (3,5% față de 4,2%), iar o meta-analiză a 107 studii randomizate a găsit o reducere de aproximativ 30% și o scădere a rezistenței la insulină. Este un beneficiu colateral: niciun ghid nu recomandă terapia hormonală pentru prevenirea diabetului.[5]
Simptomele genito-urinare și dispoziția
Estrogenul vaginal local este eficient pentru uscăciune, durere la contact și infecții urinare repetate, cu absorbție sistemică minimă și fără nevoie de progestativ.[6] Într-un studiu randomizat cu 172 de femei în perimenopauză, estradiolul transdermic a redus apariția simptomelor depresive semnificative (17,3% față de 32,3% sub placebo), dar antidepresivele și psihoterapia rămân prima linie pentru depresia propriu-zisă.[7]
3. Riscurile, în cifre absolute
Societatea americană de menopauză folosește o scală simplă: un risc este „rar” când aduce sub 10 cazuri în plus la 10 000 de femei pe an. Riscurile absolute ale terapiei hormonale la femeile sub 60 de ani intră, în ansamblu, în această categorie.[1] Cifrele de mai jos vin din studiile randomizate WHI și din cea mai mare meta-analiză cu date individuale:
| Riscul | Ce arată datele | În cifre absolute |
|---|---|---|
| Cancerul mamar | În meta-analiza mondială cu date de la 108 647 de femei, 5 ani de tratament început la 50 de ani cresc incidența la 50-69 de ani; riscul crește cu durata și scade lent după oprire. Estrogenul singur are riscul cel mai mic, iar în studiul randomizat WHI a fost chiar asociat cu o incidență și o mortalitate prin cancer mamar mai mici. Datele observaționale sugerează un risc mai mic cu progesteronul micronizat decât cu progestativele sintetice, fără confirmare în studii randomizate.[8] | Aproximativ 1 caz în plus la 50 de utilizatoare de estrogen + progestativ zilnic, 1 la 70 la progestativ intermitent, 1 la 200 la estrogen singur, pe 5 ani. Un risc de același ordin cu două băuturi alcoolice pe zi, obezitatea sau sedentarismul.[1] |
| Tromboembolismul venos | Estrogenul oral crește riscul de aproximativ 1,5-2 ori (în studiul britanic pe 80 396 de cazuri, de 1,58 ori pentru orice terapie orală); preparatele prin piele nu au fost asociate cu risc crescut.[9] | În WHI (vârsta medie 63 de ani), aproximativ 8 embolii pulmonare în plus pe an la 10 000 de femei; sub 60 de ani, risc rar.[1] |
| Accidentul vascular cerebral | Crescut cu estrogenul oral în populația WHI; într-un studiu britanic pe 15 710 cazuri, plasturii cu doză mică nu au crescut riscul, cei cu doză mare da.[10] | Aproximativ 8 în plus pe an la 10 000 în WHI; la 50-59 de ani, cu estrogen singur, fără exces.[1] |
| Vezica biliară | Estrogenul oral crește riscul de boală biliară și de colecistectomie (de 1,6-1,7 ori în WHI); în studiul britanic pe un milion de femei, riscul a fost mult mai mic cu calea transdermică (1,17 față de 1,74).[11] | Aproximativ 20-30 de evenimente biliare în plus pe an la 10 000 de femei cu estrogen oral.[11] |
| Mortalitatea | În urmărirea de 18 ani a celor 27 347 de femei din WHI, mortalitatea de orice cauză nu a fost diferită între tratament și placebo (27,1% față de 27,6%); la femeile de 50-59 de ani la înrolare a fost chiar mai mică sub tratament.[12] | Mortalitate similară la 18 ani, cu sau fără tratament. |
Sunt undeva între zero și titlurile de ziar din 2002: riscuri mici, măsurabile, care depind de vârstă, de tipul de preparat și de calea de administrare. Se pun în balanță cu simptome care, la o parte dintre femei, strică ani întregi de somn, muncă și relații. Balanța o face medicul împreună cu Dumneavoastră. Rolul meu este altul: să am grijă ca farfuria să rămână de partea Dumneavoastră, fără să adauge riscuri peste cele ale tratamentului, și să vă spun deschis că dieta lucrează alături de el, nu în locul lui.
4. Calea de administrare contează: pe gură sau prin piele
Estrogenul luat pe gură trece întâi prin ficat, unde modifică producția mai multor proteine; cel absorbit prin piele ocolește acest prim pasaj. De aici vin diferențele care contează și pentru nutriție:
- Trigliceridele: în studiul randomizat PEPI, estrogenul oral a scăzut LDL-colesterolul („colesterolul rău”) cu aproximativ 10-15% și a crescut HDL („colesterolul bun”), dar a crescut și trigliceridele cu aproximativ 10-15%; calea transdermică nu crește trigliceridele, iar în analiza a 248 de studii chiar le-a scăzut ușor. Prospectul european al estradiolului cere urmărire atentă la femeile cu trigliceride crescute, din cauza cazurilor rare de creșteri mari, cu pancreatită, raportate mai ales la estrogenii orali.[13] De aceea, la trigliceride mari, medicul preferă de regulă calea prin piele; regulile alimentare pentru trigliceride (zahăr adăugat, alcool, exces de energie) rămân însă valabile în ambele cazuri, și aici intru eu.
- Tromboza, accidentul vascular și vezica biliară: riscurile de mai sus sunt legate în principal de calea orală.[9][10][11] Ghidul NICE din 2024 recomandă calea transdermică la femeile cu risc de tromboză și la cele cu indice de masă corporală peste 30.[2]
- Fumatul: accelerează metabolizarea hepatică a estrogenului oral; într-un studiu randomizat cu 136 de femei, fumătoarele au avut niveluri de estrogeni cu până la 50% mai mici la aceeași doză orală, cu efect mai slab pe os. Autorii de specialitate preferă la fumătoare calea prin piele, iar ghidurile cer încurajarea renunțării la fumat.[14]
- Tiroida: estrogenul oral crește proteina care leagă hormonii tiroidieni; într-un studiu pe femei cu hipotiroidie sub levotiroxină, după începerea estrogenului oral TSH (hormonul de stimulare tiroidiană) a crescut de la 0,9 la 3,2 mU/L, iar la o parte dintre ele doza de levotiroxină a trebuit mărită. Calea transdermică nu are acest efect.[15] Dacă aveți hipotiroidie și începeți terapie hormonală orală, aveți nevoie de un recontrol al TSH la 6-12 săptămâni, stabilit de medic.
5. Când se începe, cât durează și ce s-a schimbat în 2025
Câte femei folosesc, de fapt, tratamentul? Puține: în Statele Unite, prevalența la femeile postmenopauzale a scăzut de la 26,9% în 1999 la 4,7% în 2020, cu o revenire din 2023; în Suedia, terapia sistemică a scăzut de la 9,6% la 3,8% între 2006 și 2020, în timp ce tratamentul local vaginal a crescut de la 6,7% la 16,7%.[17] Pentru România nu am găsit date publicate.
6. Contraindicații și alternative
Ca regulă, terapia hormonală sistemică rămâne contraindicată la femei cu cancer mamar actual sau în antecedente ori alt cancer dependent de estrogeni, cu tromboembolism venos actual sau în antecedente ori trombofilie cunoscută, cu boală coronariană, infarct sau accident vascular în antecedente, cu boală hepatică activă, cu sângerare genitală neexplicată sau cu hiperplazie endometrială netratată. Lista exactă o stabilește medicul, pe baza prospectului și a ghidurilor.[1]
Tratamentul local
Estrogenul vaginal în doză mică se poate folosi și la femeile pe terapie sistemică, și separat, pentru cât timp este nevoie; la supraviețuitoarele de cancer mamar, după eșecul măsurilor nehormonale, se discută cu oncologul. În meta-analiza mondială, estrogenul vaginal nu a fost asociat cu risc de cancer mamar.[6][8]
Alte opțiuni hormonale
Tibolona (un steroid sintetic) este mai eficientă decât placebo, dar mai puțin decât terapia combinată pe bufeuri și crește recidiva la femeile cu cancer mamar în antecedente; combinația de estrogeni conjugați cu bazedoxifen protejează endometrul fără progestativ. Au și ele riscuri, iar eticheta „mai natural” rămâne doar o etichetă; alegerea aparține medicului.[18][1]
Nehormonale
Terapia cognitiv-comportamentală, hipnoza clinică, anumite antidepresive, gabapentina și antagoniștii receptorilor de neurokinină: fezolinetant (autorizat în UE din decembrie 2023, cu monitorizarea funcției hepatice cerută de agențiile europeană și americană) și elinzanetant (autorizat în UE din noiembrie 2025).[19][20] Suplimentele din plante și izoflavonele rămân în afara recomandărilor pentru bufeuri.[19]
7. Terapia hormonală și greutatea
Este cea mai frecventă teamă pe care o aud în practică: „mă îngraș de la hormoni”. O înțeleg: vine odată cu kilogramele care apar oricum la această vârstă. Datele spun însă altceva. Meta-analiza Cochrane a 22 de studii randomizate nu a găsit nicio diferență de greutate între femeile pe terapie hormonală și cele fără (în medie, +0,7 kg cu estrogen singur și −0,5 kg cu estrogen și progestativ, ambele nesemnificative statistic); meta-analiza a 107 studii a găsit chiar o reducere a grăsimii abdominale cu aproximativ 7%, iar într-o cohortă elvețiană cu măsurători DXA (absorbțiometrie duală cu raze X), utilizatoarele curente aveau mai puțină grăsime viscerală.[21] Kilogramele câștigate la vârsta mijlocie vin cu vârsta, cu sau fără tratament; tratamentul le lasă neschimbate și tinde să limiteze grăsimea abdominală.
Un detaliu care merită reținut din aceeași cohortă elvețiană: utilizatoarele și neutilizatoarele au avut același aport de energie și de macronutrienți, deci beneficiul metabolic al tratamentului a venit din altă parte decât din obiceiuri alimentare mai bune.[22] Este un studiu, nu o lege, dar formulează exact ce le spun femeilor care mă întreabă „dacă mănânc bine, mai am nevoie de tratament?”: alimentația și tratamentul lucrează pe căi diferite. Se adună, fiecare cu partea ei. Iar răspunsul la întrebarea aceea aparține medicului.
8. Ce se schimbă și ce rămâne la fel în farfurie
| Aspectul | Sub terapie hormonală | Fără terapie hormonală |
|---|---|---|
| Proteinele | Neschimbate: 1,0-1,5 g/kg pe zi, cu 25-30 g la fiecare masă principală și antrenament de forță. Refacerea mușchiului rămâne treaba proteinelor și a forței. | La fel; detaliile în articolul 2. |
| Calciul și vitamina D | Se mențin. Ghidurile de osteoporoză cer aport adecvat de calciu, de preferat din alimente, și vitamina D alături de orice tratament, inclusiv de cel hormonal: tratamentul reduce pierderea, nu înlocuiește materialul de construcție.[23] | Prioritate maximă în anii din jurul ultimei menstruații. |
| Trigliceridele | Cu estrogen oral pot crește; zahărul adăugat, băuturile îndulcite, alcoolul și excesul de energie le cresc și mai mult. Profil lipidic la 3-6 luni.[13] | Se urmăresc oricum, pentru că LDL crește în anul ultimei menstruații. |
| Alcoolul | În studii mici, o doză de alcool a triplat temporar estradiolul circulant la femeile pe estradiol oral (de la 297 la 973 pmol/L în 50 de minute), efect mult mai mic la calea prin piele; consecințele pe termen lung rămân necunoscute. Alcoolul rămâne el însuși un factor de risc pentru cancerul mamar, cu atât mai mult motiv să fie rar și puțin.[24] | Cât mai puțin: sân, os, somn. |
| Grapefruitul și sunătoarea | Sunătoarea (Hypericum) accelerează metabolizarea estrogenilor și poate reduce eficacitatea tratamentului; este menționată explicit în prospectele europene. Grapefruitul face invers, într-un studiu mic a crescut nivelurile de estrogeni la femei pe estradiol oral; datele sunt limitate, așa că vă rog să evitați consumul regulat de grapefruit în aceeași perioadă cu estradiolul oral și să spuneți medicului dacă luați sunătoare.[25] | Sunătoarea interacționează și cu alte medicamente; medicul trebuie să știe de ea oricum. |
| Suplimentele cu izoflavone | Studiile de siguranță pentru asocierea cu terapia hormonală lipsesc, iar pentru bufeuri rămân în afara recomandărilor; combinația se discută întâi cu medicul. Soia ca aliment (tofu, edamame, tempeh) este o altă discuție.[19][26] | La fel: aliment, da; supliment, cu medicul. |
| Tiroida și levotiroxina | Cu estrogen oral, TSH se recontrolează la 6-12 săptămâni; suplimentele de calciu și de fier le luați la cel puțin 4 ore distanță de levotiroxină, cu sau fără terapie hormonală.[15] | Aceeași regulă de 4 ore pentru suplimente. |
| Fierul | Relevant cât timp există sângerări (inclusiv cele de pe schemele ciclice); feritina se dozează înainte de orice supliment. | La fel, cât timp există sângerări. |
| Balonarea și retenția de lichide | Sunt reacții adverse recunoscute, frecvente și de obicei trecătoare, legate mai ales de progestativ. Nu am găsit studii care să lege sarea de retenția de apă specific sub tratament; sarea se limitează oricum, pentru tensiune. Dacă balonarea persistă peste 2-3 luni, discutați cu medicul tipul sau calea progestativului, în loc să o „compensați” cu diuretice sau restricții.[1] | Balonarea nouă după 45-50 de ani se evaluează întâi, înainte de a fi pusă pe seama hormonilor. |
| Microbiomul intestinal | Estrogenii și microbiota se influențează reciproc, dar efectul tratamentului asupra florei intestinale este un domeniu emergent, cu date observaționale și fără recomandări alimentare sau probiotice validate specific.[27] | Principiile generale: fibre variate, alimente fermentate tolerate, mișcare. |
| Așteptările pe bufeuri | Se reduc substanțial prin tratament; meritul ameliorării rămâne al tratamentului. | Aici intră adjuvantele cu dovezi slabe (soia, scăderea ponderală), prezentate onest. |
9. Idei răspândite și ce arată datele
| Ideea | Ce arată datele | În practică |
|---|---|---|
| „Hormonii îngrașă” | 22 de studii randomizate: nicio diferență de greutate; mai puțină grăsime abdominală în meta-analize și cohorte.[21] | Greutatea o urmărim ca și fără tratament: talie, forță, proteine, mișcare. |
| „Hormonii dau cancer la sân” | Riscul absolut este mic și depinde de tip și durată: 1 caz în plus la 50-200 de utilizatoare pe 5 ani; estrogenul singur, în WHI, a fost asociat cu risc mai mic. Mortalitatea la 18 ani a fost aceeași cu sau fără tratament.[8][12] | Cifra o discutați cu medicul, alături de ceilalți factori de risc, inclusiv alcoolul și greutatea. |
| „Dacă mănânc bine, nu mai am nevoie de tratament” | Alimentația și tratamentul lucrează pe căi diferite: efectul pe bufeuri și pe os rămâne al tratamentului, iar proteinele, calciul și vitamina D rămân de acoperit din farfurie, cu sau fără el.[22][23] | Sunt intervenții complementare. Întrebarea o puneți medicului. |
| „Hormonii bioidentici din farmacia cu preparate magistrale sunt mai siguri” | Estradiolul și progesteronul micronizat autorizate sunt ele însele identice cu hormonii umani; preparatelor magistrale le lipsesc studiile de siguranță și dozarea controlată, iar ghidurile le lasă în afara recomandărilor.[1] | Preparate autorizate, prescrise de medic. |
| „Trebuie oprit la 5 ani sau la 60 de ani” | Durata rămâne individuală, fără un plafon arbitrar; decizia se reevaluează periodic, după simptome și riscuri.[1][2] | Reevaluare anuală cu medicul. |
| „Sub tratament pot să sar peste calciu” | Ghidurile cer calciu și vitamina D alături de orice tratament pentru os.[23] | Calciul îl numărăm, din alimente, ca în articolul 2. |
10. Ce rămâne la Dumneavoastră și la dietetician
Medicul decide dacă, ce, cum și cât timp. Pe partea alimentației, lucrurile rămân în mare aceleași ca fără tratament, cu câteva atenții în plus: proteinele la fiecare masă și forța, calciul numărat din alimente, vitamina D după analize, tiparul mediteranean pentru inimă și talie, trigliceridele urmărite dacă estrogenul este oral, alcoolul rar, grapefruitul și sunătoarea evitate în aceeași perioadă cu estradiolul oral, TSH recontrolat la femeile cu hipotiroidie. Și un jurnal în care bufeurile, somnul și balonarea le notați separat de mese, ca să vedem limpede ce face dieta și ce face tratamentul.
Urmați sau vă pregătiți să începeți terapia hormonală și doriți un plan alimentar potrivit?
Lucrez cu femei în perimenopauză și postmenopauză, cu sau fără terapie hormonală, în completarea tratamentului stabilit de medic: plan calculat pe proteine, calciu și lipide, adaptat căii de administrare, analizelor și celorlalte diagnostice, cu ajustare după jurnal.
Programați o consultație Toate articolele despre metabolismSurse
- The North American Menopause Society. The 2022 hormone therapy position statement of The North American Menopause Society. Menopause, 2022. doi.org/10.1097/GME.0000000000002028
- NICE. Menopause: identification and management (NG23). 2015, actualizat noiembrie 2024 și aprilie 2026. nice.org.uk/guidance/ng23
- Maclennan A.H. et al. Oral oestrogen and combined oestrogen/progestogen therapy versus placebo for hot flushes. Cochrane Database Syst Rev, 2004. doi.org/10.1002/14651858.CD002978.pub2
- Cauley J.A. et al. Effects of Estrogen Plus Progestin on Risk of Fracture and Bone Mineral Density: The Women’s Health Initiative Randomized Trial. JAMA, 2003. doi.org/10.1001/jama.290.13.1729 · Writing Group for the Women’s Health Initiative Investigators. Risks and Benefits of Estrogen Plus Progestin in Healthy Postmenopausal Women: Principal Results From the Women’s Health Initiative Randomized Controlled Trial. JAMA, 2002. doi.org/10.1001/jama.288.3.321
- Margolis K.L. et al. Effect of oestrogen plus progestin on the incidence of diabetes in postmenopausal women: results from the Women’s Health Initiative Hormone Trial. Diabetologia, 2004. doi.org/10.1007/s00125-004-1448-x · Bonds D.E. et al. The effect of conjugated equine oestrogen on diabetes incidence: the Women’s Health Initiative randomised trial. Diabetologia, 2006. doi.org/10.1007/s00125-005-0096-0 · Salpeter S.R. et al. Meta-analysis: effect of hormone-replacement therapy on components of the metabolic syndrome in postmenopausal women. Diabetes Obes Metab, 2006. doi.org/10.1111/j.1463-1326.2005.00545.x
- The North American Menopause Society. The 2020 genitourinary syndrome of menopause position statement of The North American Menopause Society. Menopause, 2020. doi.org/10.1097/GME.0000000000001609
- Gordon J.L. et al. Efficacy of Transdermal Estradiol and Micronized Progesterone in the Prevention of Depressive Symptoms in the Menopause Transition: A Randomized Clinical Trial. JAMA Psychiatry, 2018. doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2017.3998 · Maki P.M. et al. Guidelines for the evaluation and treatment of perimenopausal depression: summary and recommendations. Menopause, 2018. doi.org/10.1097/GME.0000000000001174
- Collaborative Group on Hormonal Factors in Breast Cancer. Type and timing of menopausal hormone therapy and breast cancer risk: individual participant meta-analysis of the worldwide epidemiological evidence. Lancet, 2019. doi.org/10.1016/S0140-6736(19)31709-X · Chlebowski R.T. et al. Association of Menopausal Hormone Therapy With Breast Cancer Incidence and Mortality During Long-term Follow-up of the Women’s Health Initiative Randomized Clinical Trials. JAMA, 2020. doi.org/10.1001/jama.2020.9482 · Fournier A., Berrino F., Clavel-Chapelon F. Unequal risks for breast cancer associated with different hormone replacement therapies: results from the E3N cohort study. Breast Cancer Res Treat, 2008. doi.org/10.1007/s10549-007-9523-x
- Vinogradova Y., Coupland C., Hippisley-Cox J. Use of hormone replacement therapy and risk of venous thromboembolism: nested case-control studies using the QResearch and CPRD databases. BMJ, 2019. doi.org/10.1136/bmj.k4810
- Renoux C. et al. Transdermal and oral hormone replacement therapy and the risk of stroke: a nested case-control study. BMJ, 2010. doi.org/10.1136/bmj.c2519
- Cirillo D.J. et al. Effect of Estrogen Therapy on Gallbladder Disease. JAMA, 2005. doi.org/10.1001/jama.293.3.330 · Liu B. et al. Gallbladder disease and use of transdermal versus oral hormone replacement therapy in postmenopausal women: prospective cohort study. BMJ, 2008. doi.org/10.1136/bmj.a386
- Manson J.E. et al. Menopausal Hormone Therapy and Long-term All-Cause and Cause-Specific Mortality: The Women’s Health Initiative Randomized Trials. JAMA, 2017. doi.org/10.1001/jama.2017.11217
- The Writing Group for the PEPI Trial. Effects of estrogen or estrogen/progestin regimens on heart disease risk factors in postmenopausal women. The Postmenopausal Estrogen/Progestin Interventions (PEPI) Trial. JAMA, 1995. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/7807658 · Godsland I.F. Effects of postmenopausal hormone replacement therapy on lipid, lipoprotein, and apolipoprotein (a) concentrations: analysis of studies published from 1974-2000. Fertil Steril, 2001. doi.org/10.1016/s0015-0282(01)01699-5 · Estradot (estradiol transdermic), rezumatul caracteristicilor produsului, secțiunile 4.4-4.5. medicines.org.uk/emc/product/7226/smpc
- Jensen J., Christiansen C., Rødbro P. Cigarette Smoking, Serum Estrogens, and Bone Loss during Hormone-Replacement Therapy Early after Menopause. N Engl J Med, 1985. doi.org/10.1056/NEJM198510173131602 · Mueck A.O., Seeger H. Smoking, estradiol metabolism and hormone replacement therapy. Curr Med Chem Cardiovasc Hematol Agents, 2005. doi.org/10.2174/1568016052773270
- Arafah B.M. Increased Need for Thyroxine in Women with Hypothyroidism during Estrogen Therapy. N Engl J Med, 2001. doi.org/10.1056/NEJM200106073442302 · Jonklaas J. et al. Guidelines for the Treatment of Hypothyroidism: Prepared by the American Thyroid Association Task Force on Thyroid Hormone Replacement. Thyroid, 2014. doi.org/10.1089/thy.2014.0028 · U.S. Food and Drug Administration. Synthroid (levothyroxine) prescribing information, 2024. accessdata.fda.gov
- U.S. Food and Drug Administration. HHS Advances Women’s Health, Removes Misleading FDA Warnings on Hormone Replacement Therapy, 10 noiembrie 2025. fda.gov - comunicat
- Yang L., Toriola A.T. Menopausal Hormone Therapy Use Among Postmenopausal Women. JAMA Health Forum, 2024. doi.org/10.1001/jamahealthforum.2024.3128 · Götze Eriksson R. et al. Patterns of menopausal hormone therapy dispensing over 15 years - A Swedish register-based cohort study. Acta Obstet Gynecol Scand, 2026. doi.org/10.1111/aogs.70225
- Formoso G. et al. Short-term and long-term effects of tibolone in postmenopausal women. Cochrane Database Syst Rev, 2016. doi.org/10.1002/14651858.CD008536.pub3
- The North American Menopause Society. The 2023 nonhormone therapy position statement of The North American Menopause Society. Menopause, 2023. doi.org/10.1097/GME.0000000000002200
- European Medicines Agency. Veoza (fezolinetant) - EPAR. ema.europa.eu/en/medicines/human/EPAR/veoza · European Medicines Agency. Direct Healthcare Professional Communication: Veoza (fezolinetant) - risk of drug-induced liver injury. 2024. ema.europa.eu - DHPC Veoza · European Medicines Agency. Lynkuet (elinzanetant) - EPAR. ema.europa.eu/en/medicines/human/EPAR/lynkuet
- Kongnyuy E.J., Norman R.J., Flight I.H.K., Rees M.C.P. Oestrogen and progestogen hormone replacement therapy for peri-menopausal and post-menopausal women: weight and body fat distribution. Cochrane Database Syst Rev, 1999. doi.org/10.1002/14651858.CD001018 · Salpeter S.R. et al. Diabetes Obes Metab, 2006. doi.org/10.1111/j.1463-1326.2005.00545.x · Papadakis G.E. et al. Menopausal Hormone Therapy Is Associated With Reduced Total and Visceral Adiposity: The OsteoLaus Cohort. J Clin Endocrinol Metab, 2018. doi.org/10.1210/jc.2017-02449
- Papadakis G.E. et al. The Metabolic Benefits of Menopausal Hormone Therapy Are Not Mediated by Improved Nutritional Habits. The OsteoLaus Cohort. Nutrients, 2019. doi.org/10.3390/nu11081930
- Eastell R. et al. Pharmacological Management of Osteoporosis in Postmenopausal Women: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline. J Clin Endocrinol Metab, 2019. doi.org/10.1210/jc.2019-00221 · Kanis J.A. et al. European guidance for the diagnosis and management of osteoporosis in postmenopausal women. Osteoporos Int, 2019. doi.org/10.1007/s00198-018-4704-5
- Ginsburg E.S. et al. Effects of Alcohol Ingestion on Estrogens in Postmenopausal Women. JAMA, 1996. doi.org/10.1001/jama.1996.03540210055034 · Ginsburg E.S. et al. The effect of acute ethanol ingestion on estrogen levels in postmenopausal women using transdermal estradiol. J Soc Gynecol Investig, 1995. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/9420845
- Schubert W. et al. Inhibition of 17 β-estradiol metabolism by grapefruit juice in ovariectomized women. Maturitas, 1994. doi.org/10.1016/0378-5122(94)90012-4 · Weber A. et al. Can grapefruit juice influence ethinylestradiol bioavailability? Contraception, 1996. doi.org/10.1016/0010-7824(95)00252-9 · Estradot, rezumatul caracteristicilor produsului, secțiunea 4.5. medicines.org.uk/emc/product/7226/smpc
- EFSA ANS Panel. Risk assessment for peri- and post-menopausal women taking food supplements containing isolated isoflavones. EFSA Journal, 2015. doi.org/10.2903/j.efsa.2015.4246
- Palacios S. et al. Estradiol loss, the „estrobolome,” and midlife symptoms: what the gut microbiome adds to menopause care. Menopause, 2026. doi.org/10.1097/GME.0000000000002814 · Lim M.J.S. et al. Diet, the Gut Microbiome, and Estrogen Physiology: A Review in Menopausal Health and Interventions. Nutrients, 2026. doi.org/10.3390/nu18071052
